iTEC – competiție dedicată studenților

Facultatea de Automatică și Calculatoare Timișoara împreună cu Liga AC anunță a XVIII-a ediție a concursului național iTEC, ce va avea loc în perioada 4-6 aprilie.

iTEC este o competiție dedicată atât studenților, cât și elevilor de liceu pasionați de domeniul IT, oferindu-le acestora un cadru perfect de învățare, dar și de a pune în aplicare cunoştinţele dobândite pe parcursul anilor de studiu.

Probele acestei ediții sunt: Game Development, Cybersecurity, Web Development, Embedded și AI Development ce se vor desfășura fizic în Timișoara.

AI Development este cea mai nouă probă adăugată după câțiva ani în cadrul concursului. Această probă constă în dezvoltarea și antrenarea unui agent cu inteligență artificială, folosind un model AI existent.

Premiile asociate fiecărei probe sunt în valoare de 500 de euro, iar totodată premianții din cadrul probei de Game Development sunt acceptați automat la masterul din acest domeniu.

Pe lângă experiența unui concurs național, participanții vor beneficia de:

  • mese și gustări;
  • cazare asigurată;
  • un chill zone amenajat la locație;
  • activități recreative;
  • workshopuri;
  • posibilitatea de a colabora cu mentori din companii de top.

Înscrierile au început din data de 3 martie pe site-ul itec.ro și vor fi deschise până pe data de 21 martie.